vin. dec. 6th, 2024

Val de incendieri ale antenelor de telefonie mobilă 5G.


Provincia La Belle din regiunea canadiană Quebec este zguduită de un val atacuri asupra antenelor de telefonie mobilă. Autorităţile sunt îngrijorate de faptul că adversarii tehnologiei 5G pot fi în spatele incidentelor şi că mişcarea poate escalada.

În ultimele zile, cel puţin şapte incendieri care au vizat antene de telefonie mobilă au fost înregistrate în Quebec. Patru atacuri au fost comise în oraşul Laval, în apropiere de Montreal, şi alte trei în regiunea Laurenţilor, la nord de metropola Quebec.

Recent, şi în alte ţări din întreaga lume au avut loc astfel de incendieri şi atacuri care vizează antene de telecomunicaţii, în special cele care operează tehnologia 5G. Diverse grupuri fac o legătură între actuala pandemie de coronavirus şi implementarea acestei tehnologii. Unii oameni se tem, de asemenea, că 5G are ca efect restricţionarea libertăţii persoanelor, în special prin geolocalizare. Unele antene vandalizate în Quebec erau totuşi dedicate tehnologiei 4G.

În Irlanda, Marea Britanie, Belgia şi Olanda au avut loc incidente similare. „În prezent vorbim despre două regiuni afectate, dar nu este imposibil ca altele să fie afectate. Este posibil ca mişcarea să fie coordonată„, spune purtătorul de cuvânt al Serviciilor de Informaţii din Québec.

Înainte de a fi incendiată, una dintre antenele vizate a fost subiectul discuţiilor pe reţelele de socializare între grupurile care se opun tehnologiei 5G. Sursa: adevărul.ro

Admin