Dum. mart. 16th, 2025

Guvernul se milogeşte de BOR să doneze tablete pentru copii.


După ce a luat decizia stupidă să oblige elevii să participe la cursuri online, în condiţiile în care zeci poate sute de mii de copii nu au văzut vreodată cum arată o tabletă, Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, se milogeşte de Biserica Ortodoxă Română să doneze tablete copiilor pentru a putea participa la cursurile online. Nesimţirea doamnei ministru este cu atât mai mare cu cât vine în contextul în care, din cauza Ordonanţelor Militare date de guvernul din care face şi dânsa parte, bisericile au fost închise publicului!

De asemenea, nesimţirea atinge cote extreme dacă ne gândim la un gest făcut chiar zilele trecute de Guvernul din care doamna mai sus menţionată face parte: 1.2 milioane de euro au fost date către Google pentru a promova „ştirile corecte”! Cam câte tablete se puteau cumpăra din 1.2 milioane de euro? Asta ca să nu mai menţionăm şi alte sume care au fost direcţionate în mod stupid către zone ce nu aveau nicio noimă. Bani să dăm la bogaţi avem din belşug, dar să ajutăm copiii amărâţi nu se găsesc fonduri.

Linguşeală greţoasă faţă de Patriarhul Daniel

Oare din cele 120 de milioane de euro date ca amenzi populaţiei în perioada stării de urgenţă nu s-ar putea direcţiona o mică parte spre achiziţionarea de tablete pentru copiii sărmani? Sigur, veţi spune că nu s-a încasat atât de mult, dar cu siguranţă măcar 10% dintre cei amendaţi au plătit deja amenzile fie la jumătate fie în integralitate. Deci bani se pot găsi dacă se doreşte.

Foto: dantomozei.ro

Cum se găsesc bani pentru toate bazaconiile pe care le visează noaptea Guvernul Orban se pot găsi şi pentru lucruri utile. Mersul cu miloaga la biserică, o instituţie care funcţionează în principal pe bază de donaţii din partea enoriaşilor, este dezgustător. Când ajungi ca Guvern să te milogeşti pentru donaţii atunci ştii că ai eşuat în misiunea ta! Iar modul greţos în care îl linguşeşte pe Patriarhul Daniel ca să-şi atingă scopul este încununarea unei ipocrizii desăvârşite!

Admin