Dum. oct. 6th, 2024

Turneul de tenis de la Wimbledon a fost anulat pentru prima oară de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace!


Turneul de tenis de la Wimbledon a fost anulat pentru prima oară de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace din cauza pandemiei de coronavirus. Turneul ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 29 iunie – 12 iulie, însă condiţiile actuale din Marea Britanie şi nu numai au făcut ca unul dintre turneele emblemă din tenis să fie anulat, informează bbc.com. Mai mult, întregul sezon de tenis pe iarbă a fost abandonat şi nu se va mai desfăşura niciun meci oficial de tenis în lume până cel puţin 13 iulie, 2020.

Anularea turneului de la Wimbledon vine după ce mai multe competiţii de mare impact au fost la rândul lor afectate, cea mai recentă fiind chiar Jocurile Olimpice de la Tokyo ce au fost amânate cu un an. Openul Francez ce urma să aibă loc în mai a fost reprogramat pentru 20 septembrie. „Nu a fost uşor să luăm această decizie, însă am făcut-o gândindu-ne la binele sănătăţii publice şi a tuturor celor care se unesc pentru a face Wimbledon să se desfăşoare în condiţii perfecte,” a declarat Ian Hewitt, preşedintele All England Lawn Tennis Club, citat de bbc.com.

Din cauza acestei anulări a competiţiei, All England Club va trebui să returneze o mulţime de bani atât celor care şi-au cumpărat biletele în avans cât şi sponsorilor sau televiziunilor ce ar fi trebuit să transmită competiţia. Chiar şi în cele mai optimiste cazuri, factura pe care va trebui s-o achite clubul pe returnări de fonduri se ridică la un minimum 200 de milioane de lire sterline!

În altă ordine de idei, UEFA a decis la rândul său suspendarea pe termen nedefinit al tuturor meciurilor din Champions League şi Europa League. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu meciurile ce trebuiau să fie susţinute de echipele naţionale în play-off-ul pentru Euro 2020 (care la rândul său a fost amânat pentru 2021).

Admin