
În timp ce toată atenţia publică este îndreptată pe bună dreptate spre actualitatea de zi cu zi şi problemele pe care le cauzează această pandemie, în Camera Deputaţilor s-a adoptat tacit proiectul iniţiat de doi parlamentari UDMR privind autonomia pentru Ţinutul Secuiesc, care poate avea preşedinte şi limba oficială maghiară!
Iniţiatorii acestui proiect sunt deputaţii UDMR Biro Zsolt-Istvan şi Kulcsár-Terza József-György. Proiectul a fost depus strategic cu doar câteva zile înainte de Crăciun, adică pe 23 decembrie, 2019. Adoptarea tacită a unui proiect în Camera Deputaţilor înseamnă că timp de 45 de zile el nu a fost pus pe ordinea de zi pentru a se dezbate şi vota adoptarea sau respingerea lui, iar după aceea el merge la Senat unde va fi supus unui vot final, Senatul fiind forul decizional.
Autonomie şi limba maghiară să fie limbă oficială în Ţinutul Secuiesc.
Proiectul celor doi deputaţi maghiari a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ, dar şi de la Consiliul Economic şi Social şi un punct de vedere negativ de la Guvern. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat în 23 aprilie, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile în care putea fi supus la vot. Puteţi urmări traseul acestui proiect dând CLICK AICI. De asemenea, puteţi citi expunerea de motive a celor doi deputaţi iniţiatori ai proiectului dând CLICK AICI.
Forma proiectului adoptat tacit include şi o listă de teritorii din Ţinutul Secuiesc în cazul cărora se va acorda autonomia. De asemenea, în textul proiectului se prevede că limba maghiară devine – în respectivele zone – limba oficială, la fel ca cea română. Iar zona din centrul ţării ar urma să fie administrată independent.
Ciolacu: Nu am cunoştinţă despre acest proiect!
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-a declarat surprins de trecerea acestui proiect de forul pe care-l prezidează. El le-a spus celor de la evz.ro că nu are cunoştinţă despre aşa ceva. „Nu am cunostinţă despre acest proiect, nu a ajuns la mine, pe ordinea de zi. Sunt foarte puţine proiecte care trec prin adoptare tacită prin Camera Deputaţilor, dar se mai întamplă. Probabil că a stat prea mult timp la comisii şi dacă nu s-a cerut prelungirea termenului pentru adoptarea raportului, a trecut. Acest lucru nu înseamnă că va fi adoptat. De la Camera Deputaţilor merge la Senat, unde vor avea loc dezbateri, iar acolo va fi respins cu siguranţă. O astfel de lege, care contravine Constituţiei nu va fi adoptată niciodată.”
Şi Victor Ponta de la Pro România a susţinut că nu ştia despre acest proiect. „Nu am cunostinţă despre un asemenea proiect pentru că nu a fost pe ordinea de zi la dezbateri. Cu siguranţă va fi respins la Senat.”
Ulterior, Marcel Ciolacu a revenit pe contul său de Facebook şi a dat vina pe Guvernul Orban şi PNL pentru că au răspuns târziu şi au trimis punctul de vedere solicitat după două luni, când termenul de adoptare tacită trecuse deja. Vedeţi AICI postarea lui Ciolacu.
Mai multe ştiri
Diana Șoșoacă merge la CCR cu decizia BEC prin care i-a fost respinsă candidatura. Judecătorii constituționali dezbat situația mai multor candidați
Trebuia Georgescu învins prin vot? Dezbatere aprinsă: „În Rusia, Putin câștigă la urne. Hitler a câștigat democratic”
Cum au ajuns politicienii de dreapta din SUA să acorde atâta atenţie României. „Georgescu – scenariul EXACT pe care l-au încercat împotriva lui Trump”