Libertatea oamenilor din păcate va deveni un lux în curând. Vom deveni prizonierii fricilor noastre. Sub umbrela coronavirusului se petrec nişte lucruri îngrozitoare ce vor duce într-un final la un control al maselor aproape total. Nu neapărat prin forţă, ci mai mult printr-o constrângere subtilă, dar eficientă. Aş spune prin convingere, dar nici măcar asta nu va fi. Pur şi simplu o să ne supunem unor reguli doar pentru că nu prea avem de ales. Vom fi prea speriaţi să nu o facem. În 2001 a fost nevoie de demolarea unor clădiri americane şi uciderea a câtorva mii de oameni pentru a se provoca un război care a durat ani şi ani contra unui inamic uneori văzut, alte ori imaginat, dar de cele mai multe ori inexistent.
Pe lângă războiul care a curmat mult mai multe vieţi nevinovate decât au făcut-o acele atentate teroriste din 11 septembrie, 2001, sumele de bani irosite au fost imense, iar libertăţile la care omenirea a renunţat în numele „luptei contra terorismului” au fost la rândul lor foarte mari. De frica teroriştilor oamenii au cedat din drepturi şi libertăţi sperând la o iluzorie siguranţă. Bineînţeles că nu oferă nimeni nicio siguranţă. Totul este doar o iluzie. Plus că dacă ar exista cu adevărat un grup terorist care să dorească distrugerea unei ţări sunt atât de multe alte lucruri pe care le pot face să dăuneze încât doborârea turnurilor gemene pare doar un joc de copii.
Daţi-ne nouă putere absolută ca să vă protejăm
Revenind la oile noastre. După 9/11 au venit mai marii conducători şi au zis că e nevoie de un control mai mare al populaţiei ca astfel de evenimente să nu se repete. Şi am cedat dreptul la viaţă privată, am acceptat să fim supravegheaţi aproape la orice pas şi multe altele ca să ne ferim de terorişti. Practic din acel moment am devenit cu toţii suspecţi de terorism. Ei bine, văzând că tot ce trebuie ca omul să cedeze drepturile fundamentale este să bagi spaima în el, mai marii planetei încearcă să profite de apariţia acestui coronavirus (natural sau fabricat, asta e altă discuţie) pentru a căpăta o şi mai mare putere asupra oamenilor. Pentru a-i face pe aceştia să cedeze şi mai multe drepturi şi libertăţi.
Prin exagerarea la cote obsesive a gravităţii noului coronavirus o planetă întreagă a fost paralizată. Zeci, poate sute de milioane de oameni s-au baricadat în case. Şi pentru ce? Pentru 250 de mii de decese cauzate (mai degrabă nu, dacă luăm în considerare declaraţia lui Horaţiu Moldovan în care spune că la noi 80% dintre decesele raportate s-ar fi produs şi fără apariţia covidului) de acest virus în 4 luni! Dacă ne speriem de 60 şi un pic de mii de decese pe lună la nivel mondial, înseamnă că suntem nebuni. Dar hei, să nu lăsăm o poveste bună să se irosească fără a mai adăuga o doză de control asupra oamenilor.
Dacă ai temperatură peste 37 eşti automat suspect COVID-19!
Aş vrea să revin un pic la ţara noastră, acolo unde Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, ne spune aşa ceva: „Vom stabili procedura de dotare a tuturor instituțiilor publice cu termoscanere. Sistemul va fi implementat inclusiv la mijloacele de transport în comun. De asemenea, într-un anumit interval de timp pe care îl vom stabili, toți agenții economici vor fi obligați să ia zilnic temperatura angajaților sau să își achizioneze termoscanere. Termoscanerele vor fi dotate cu camere video pentru că persoana să fie identificată iar în cel mai scurt timp un echipaj de poliție o va prelua în siguranță și o va preda celui mai apropiat spital unde cu demnitate i se va stabili riscul epidemologic.”
Deci aţi înţeles, da? Raed Arafat completează şi spune: „Dacă am o firmă şi nu vreau să am probleme, pun pe cineva să ia temperatura oamenilor. De la 37 de grade în sus nu mai intră.” Dacă tot nu v-aţi prins de absurditate vă mai las o informaţie. „Temperatura normală a corpului uman este de 37 de grade Celsius. Totuşi, la fel de normală este şi temperatura de 36.1 grade Celsius înregistrată dimineaţa sau cea de 37.2, înregistrată seara.”
Un popor de „suspecţi”
Acum înţelegeţi absurdul situaţiei? Vă duceţi într-o zi de vară la supermarket să vă cumpăraţi ceva. Treceţi prin termoscanerul ăla (care vă şi filmează, da?, ca să ştie „Ghiţă” pe unde umblaţi) şi cu siguranţă o să arate o temperatură a corpului de peste 37 grade celsius. În momentul ăla sunteţi „marcat”, înregistrat, suspect de COVID şi nu vă lasă să intraţi în supermarket. Apoi vine ambulanţa să vă ducă la spital pentru analize. De bună voie sau silit… Apoi ca să-şi justifice „spitalele” de carton vor spune că sunteţi pozitiv COVID. Drept urmare, trebuie să staţi la „carceră” două săptămâni chiar dacă nu aveţi simptome.
Acolo, izolat într-un spital de carton, privind pe „ferestrele” desenate infantil, ajungeţi să faceţi atacuri de panică. Dacă sunteţi cardiac, puteţi chiar muri de inimă. Nefăcându-vă nimeni vreo autopsie vor spune că aţi murit de coronavirus. Şi psihoza se continuă. Vi se pare un scenariu SF? Sper să nu apucăm să vedem cât de real poate fi… Mai ales pentru cei incomozi. Un jurnalist căruia nu-i tace gura. Un politician nesupus. Unul cu pile care vrea să se răzbune pe amantă. Exemplele pot continua la nesfârşit. „Spitalele de carton” au şi efectul de a băga spaima în om: „Decât să ajung acolo mai bine mă supun la aia, aia, ailaltă...”
Dacă până acum am fost consideraţi toţi suspecţi de terorism, de acum înainte vom fi suspecţi de coronavirus. Şi dacă nu ne supunem regulilor stupide vom fi „marcaţi” şi trimişi la „reeducare” în spitalele-puşcărie. Ne va fi frică să tuşim. Ne va fi frică să strănutăm indiferent dacă e vorba doar de o alergie sau un fir de praf. Un tuşit uşor sau un strănut banal va fi echivalent cu „Allahu Akbar”. Haideţi să nu ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă. Să nu lăsăm frica şi paranoia să ne guverneze viaţa. Cum bine spunea cândva Benjamin Franklin: „Cine renunţă la libertăţi esenţiale pentru siguranţă temporară nu merită nici libertatea nici siguranţa.”
Mai multe ştiri
Ciucă i-a numit pe partenerii de guvernare „urmașii Partidului Comunist”. „Am fi vrut să construim coaliția cu aliatul firesc”
A murit fostul deputat PRM Ion Bâldea
Marcel Ciolacu, la Galați pentru a evalua situația cauzată de inundații: „Prioritatea este salvarea de vieți omenești”