Situaţie scandaloasă petrecută în judeţul Argeş! O tânără care circula fără declaraţia pe proprie răspundere a fost oprită în trafic de un poliţist, iar pentru a o scăpa de amendă acesta i-ar fi făcut propuneri indecente, conform acuzaţiilor acesteia. Cazul tinerei a ajuns în atenţia Inspectoratului de Poliţie Argeş care a deschis o anchetă şi dacă acuzaţiile fetei se dovedesc adevărate se vor lua măsuri legale împotriva ofiţerului de poliţie.
Tânăra susţine că şi-a uitat declaraţia pe proprie răspundere acasă, iar când a fost oprită de poliţist în trafic acesta i-a spus că dacă îi îndeplineşte anumite dorinţe sexuale atunci va putea să scape fără amendă. Reprezentanţii poliţiei au emis un comunicat în care anunţă că se cercetează acest caz şi dacă se confirmă poliţistul va fi sancţionat.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitor la afirmaţiile unei persoane, cu privire la un poliţişt din municipiul Curtea de Argeş, care ar fi pretins favoruri de natură sexuală, aducem la cunoştinţă că au fost dispuse verificări, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora, să fie luate măsurile legale care se impun”, precizează IPJ Argeş.
Reamintim că din cauza stării de urgenţă în care se află România ca urmare a pandemiei de coronavirus, persoanele care ies din case trebuie să aibă asupra lor o declaraţie pe proprie răspundere care să justifice deplasarea, în caz contrar persoana este pasibilă de amendă.
Mai multe ştiri
Concert „de zile mari” în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea
Final de lună efervescent la Filarmonica ”Ion Dumitrescu”
Muzeul Judeţean Argeş – parteneriat cu Muzeul Național Bran