vin. ian. 17th, 2025

PER solicită Guvernului restricționarea exportului de cereale pentru acest an.


În contextul în care toate domeniile de activitate sunt afectate profund de pandemia de coronavirus, agricultura nu este nici ea scutită de probleme, astfel că Partidul Ecologist Român, prin intermediul vicepreşedintelui Marius Necula, a venit cu propunerea ca Guvernul să restricţioneze exporturile de cereale pentru a asigura în primul rând necesarul de consum al României.

Redacţia JURNALUL.INFO susţine această idee a celor de la PER şi sperăm ca Guvernul României să găsească o soluţie de implementare a ei, mai ales că vedem cu toţii faptul că în momentele dificile este „fiecare pentru el”, iar acum este momentul să ne gândim în primul rând la noi, la cetăţenii acestei ţări!

Comunicat Marius Necula

„Dacă anul trecut România a avut exporturi record de cereale, 12 milioane de tone, cu 1 milion de tone mai mult decât în 2018, anul acesta Guvernul trebuie să evalueze corect necesarul naţional pentru a nu intra într-o criză alimentară generată de exportul excesiv.

România a exportat grâu la un preţ mediu de aproape 80 de bani pe kilogram şi a importat produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi la un preţ mediu de 9,8 lei pe kilogram. Produsele cu valoare adăugată mare pe care România le importă sunt 12 ori mai scumpe decât suma pe care o primeşte fermierul român pentru un kilogram de grâu.

Este urgent nevoie de un plan coerent de măsuri din partea Ministerului Agriculturii pentru a stopa acest trend negativ pentru agricultură românească,” a spus Marius Necula, Vicepreședinte Partidul Ecologist Român.

Admin