vin. mart. 21st, 2025

Paolo Maldini se înscrie și el pe lista celebrităților infectate de coronavirus!


Fostul jucător legendar al clubului de fotbal AC Milan, Paolo Maldini, se alătură şi el unei liste destul de lungi de celebrităţi care au fost infectate de Coronavirus, conform unui comunicat de presă remis de clubul milanez. Mai mult decât atât, pe lângă Paolo se pare că şi fiul acestuia, Daniel, a fost infectat de virus, conform aceluiaşi comunicat.

Paolo Maldini ocupă în momentul de faţă funcţia de director tehnic la echipa milaneză şi se pare că a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv, începând să prezinte simptome specifice COVID-19. Rezultatul testului la care a fost supusă legenda milanezilor a ieşit, de asemenea, pozitiv. Daniel, care evoluează la Milan Primavera, a fost la rândul său testat pozitiv de virusul care face prăpăd în Italia. Însă clubul din Milano a ţinut să îşi liniştească fanii, spunând că cei doi nu sunt într-un pericol iminent şi erau deja în autoizolare la domiciliu şi că vor rămâne în carantină până ce se vor vindeca.

Anunţul milanezilor vine la puţin timp după ce Juventus a făcut public faptul că că atacantul lor, Paulo Dybala a fost şi el infectat.

Admin