Dreptul, Medicina, Limba și Literatura, dar și o serie de studii economice sunt domeniile universitare care atrag cei mai mulți studenți, în detrimentul facultăților tehnice, potrivit unui raport al Ministerului Educației. Asta deși IT-iștii și inginerii sunt în continuare la mare căutare pe piața forței de muncă. Consilierii educaționali atrag atenția că prea mulți tineri nu își aleg facultatea în funcție de aptitudini, ci mai degrabă pentru a-și face viața ușoară.
Practica, eșențială pentru angajatori / Foto: Arhivă
Din 78 de domenii de licență la nivel național, doar șase atrag un sfert din totalul studenților pe care îi pot primi, în anul I, universitățile din România.
Raportul privind starea învățământului superior din țară, publicat de Ministerul Educației, arată că, în anul universitar 2021-2022, Dreptul, studiile economice, Limba și Literatura, dar și Medicina au fost preferate de tineri mai mult…

Mai multe ştiri
„Cariera mea se încheie”. Decizia luată de Andreia Bodea, directoarea unui colegiu de elită din București, după ce a picat proba de competențe
Directoarele colegiilor „Lazăr” și „Caragiale” din Capitală, eliminate de la concursul pentru conducerea școlilor
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei psihoterapeute