Dum. mai 26th, 2024

Marcel Vela vine cu noi clarificări referitor la Noaptea de Înviere! Cum vom lua Lumina?


După noi discuţii avute cu preşedintele şi Patriarhul Daniel, Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, a venit cu noi clarificări referitor la organizarea dintre autorităţi şi Biserica Ortodoxă pentru ca în Noaptea de Înviere credincioşii să poată primi Lumina Sfântă şi sfintele paşti.

Am avut noi discuţii cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe. Am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale.

Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea socială fără participarea credincioşilor.

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20.00, având asupra lor cartea de identitate, banderolă albă pe braţ.

Credincioşii vor primi Paştile şi sfânta Lumină fără a ieşi în stradă, iar în zona blocurilor aceastea vor fi luate de un reprezentant care va purta echipament de protecţie, mască şi mănuşi.

Structurile MAI şi MApN vor asigura ordinea publică pe toata durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini. Îi mulţumesc Patriarhului Daniel pentru înţelegere şi colaborare,” a spus Vela.

Admin