mie. nov. 6th, 2024

Încercând să-l decredibilizeze pe Dr. Răzvan Constantinescu, Gâdea a „reuşit” să-şi facă praf orice urmă de credibilitate.


Văzând impactul pozitiv uriaş pe care l-a avut interviul doctorului Răzvan Constantinescu în care „desfiinţează” toată nebunia asta cu COVID ce se desfăşoară în România şi nu numai, Mihai Gâdea a încercat în stilul său abject să îl decredibilizeze pe acesta şi să-l facă de ruşine în faţa publicului său încă destul de numeros. Numai că strategia sa a fost una complet greşită şi cei care s-au făcut de ruşine au fost chiar el şi cele pe care le-a chemat în ajutor, precum doamnele Pistol şi Dorobăţ.

Încă din primele minute ale emisiunii, Gâdea l-a luat la mişto pe doctorul Constantinescu. I-a adresat întrebări la care nu l-a lăsat să răspundă până la capăt. A încercat să-i răstălmăcească toate afirmaţiile, însă fără succes. Spre deosebire de Viorel Cataramă, care nu are nici specialitate de medic şi nici un vocabular prea bine dezvoltat, Răzvan Constantinescu s-a ţinut bine pe poziţii şi nu s-a lăsat intimidat de încercările disperate ale lui Gâdea de a-l ridiculiza şi decredibiliza.

Gâdea încearcă aceeaşi atitudine nesimţită ca şi cu Viorel Cataramă

Gâdea nu mai este demult un moderator imparţial sau care măcar să prezinte lucrurile într-un mod cât mai corect. Asta am văzut cu toţii când invitat a fost Viorel Cataramă. Însă ceea ce a făcut aseară cu doctorul Constantinescu l-a descalificat complet atât ca „jurnalist” (aşa cum se pretinde a fi) cât şi ca om. Mai mult decât atât, atitudinea sa abjectă faţă de doctorul Constantinescu nu a făcut deloc un serviciu nici măcar autorităţilor care încearcă să convingă populaţia de periculozitatea acestui virus.

Sunt convins că foarte mulţi oameni care poate până aseară erau în dubii acum au trecut de partea celor care consideră virusul ca inexistent sau foarte puţin periculos din cauza modului în care Gâdea a ales să fie un „apărator al covidului”. Gâdea nici măcar nu a mai încercat să păstreze un minimum de aparenţă a imparţialităţii, fiind cât se poate de părtinitor şi de NESIMŢIT faţă de un invitat care, cu siguranţă, i-a adus o audienţă foarte mare.

Din moderator imparţial, Gâdea a devenit „avocatul covidului”

Gâdea a încercat să îl atace pe Răzvan Constantinescu din toate poziţiile posibile, cu o agresivitate nejustificată. Mai întâi a încercat să dea de înţeles că Răzvan Constantinescu are un interes politic şi profită de acest curent anti pentru a-şi face imagine. Apoi a încercat să-l lovească la „deontologie” că de ce invocă Dr. Constantinescu cazul unui alt doctor diagnosticat greşit cu COVID, când cu trei zile în urmă, fix în emisiunea lui, Marcel Pavel află că este pozitiv la coronavirus! Pavel nefiind informat în prealabil.

După ce l-a acuzat pe Constantinescu de faptul că ar fi „ţaţă”, Gâdea a căutat susţinere de la nişte doamne specialiste care la rândul lor s-au făcut de râs inventând termeni precum „presimptomatici” sau evitând răspunsuri clare la întrebări simple şi concrete.

Iată emisiunea integrală de aseară în care a fost invitat Dr. Răzvan Constantinescu.

Mai jos aveţi cele mai importante momente ale interviului care l-a făcut celebru pe Răzvan Constantinescu şi care a fost vizionat de milioane de oameni.

Admin