În plină pandemie de coronavirus, faimosul procuror DNA Emilian Eva, care a fost condamnat în 2017 pentru fapte de corupţie, a fost numit de ministrul Sănătății în funcţia de director al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca. Numirea acestuia este una cel puţin curioasă dacă ne gândim că în motivarea sentinţei lui Eva este specificat că acesta are „o atitudine psihică oscilantă” , iar care o fi legătura dintre funcţia de procuror şi cea de director de spital de psihiatrie doar Ministrul Sănătăţii ştie.
Dar pentru ca situaţia să devină şi mai jenantă, Eva a ocupat funcţia de director doar două zile pentru că, imediat ce informaţia a fost făcută publică de Mugur Ciuvică pe grupul.ro, el a şi fost demis. În anul 2017, Emilian Eva ajungea în faţa judecătorilor care îl condamnau la închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi operaţiuni financiare ca acte de cormerţ incompatibile cu funcţia ocupată. Decizia judecătorilor a fost contestată atât de procurorii DNA cât şi de Eva, iar în momentul de faţă procesul este suspendat.
Până a se da sentinţa finală în cazul lui se pare că Guvernul a considerat că este o idee foarte bună să îl numească pe fostul procuror în funcţia de director de spital de neuropsihiatrie… cel puţin timp de două zile. În plină pandemie. În plină stare de urgenţă. Când angajările se pot face fără concurs ci prin numire directă.





Mai multe ştiri
Adrian Veștea nu crede ca va fi exclus din PNL: „Programul de guvernare este finalizat. Lista miniștrilor va fi depusă miercuri”
Băsescu nu crede că Guvernul Veștea va trece de Parlament. „Nicușor Dan va trebui să facă o a treia nominalizare”
Un lider UDMR îi transmite lui Ilie Bolojan că nu mai poate fi premier: „Aşteptăm o flexibilizare a poziţiilor”