Dum. sept. 15th, 2024

FABULOS! Jurnalişti CNN, arestaţi în direct la protestele din Minneapolis


Jurnaliștii CNN, cei care transmiteau protestele după uciderea de către poliție a unui bărbat de culoare, au fost arestați. Totul s-a întâmplat chiar în timpul unei transmisiuni în direct. 4 jurnaliști au fost arestați, în ciuda faptului că aceştia s-au prezentat şi le-au spus poliţiştilor că sunt jurnalişti.

”În acest moment transmitem în direct. Suntem patru, facem parte din aceeași echipă. Spuneți-ne până unde să ne retragem, nu vă vom sta în cale, doar anunțați-ne!”, a încercat reporterul să transmită poliției. 

Ca răspuns însă, a fost anunțat că este arestat.

Protestatarii s-au confruntat cu poliţia pentru a doua zi consecutivă în oraşul american Minneapolis, într-o revărsare de furie în urma morţii unui bărbat de culoare, care a fost provocată de un ofiţer de poliţie, potrivit BBC.

Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene, în timp ce protestatarii au aruncat cu pietre şi au pulverizat graffiti, iar mai multe magazine au fost jefuite. Proteste au fost, de asemenea, la Chicago, Illinois, Los Angeles, California şi Memphis, Tennessee. Sursa: antena3.ro

Admin