Preşedintele Klaus Iohannis ne-a spus în această seară că dacă nu suntem cuminţi în continuare nu va ezita să decreteze din nou starea de urgenţă. Nu a spus-o chiar cu aceste cuvinte, dar cam aşa a lăsat să se înţeleagă. Noi am avertizat în mai multe rânduri că este posibil să prelungească starea de urgenţă, chiar dacă nu este legal. Unii au crezut, alţii au luat-o în derâdere, dar dacă priviţi faptele din ultimele săptămâni veţi realiza că multe „profeţii” făcute pe acest site s-au adeverit. Să vă faceţi o idee, puteţi citi ACEST ARTICOL.
Declaraţia exactă a lui Iohannis a fost aşa:
„Intrarea în stare de alertă aduce cu sine riscuri noi şi responsabilităţi suplimentare. Distanţarea socială, munca de acasă unde este posibil, respectarea tuturor normelor de igienă, purtarea măştii de protecţie, sunt esenţiale. Să nu compromitem ce am realizat cu mari sacrificii. Păstrând distanțarea și cu mască, ne protejăm pe noi și pe cei de lângă noi. Este fundamental să facem aceste lucruri nu de teama amenzilor, ci pentru că sunt spre binele nostru.
Ce știm este că depinde de fiecare dintre noi ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Lucrurile pot foarte uşor degenera. Vreau să fiu foarte clar, dacă situaţia se va înrăutăţi atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă.”
Iohannis nu a ratat nici acum ocazia să se ia de anumiţi adversari politici (măcar teoretic, pentru că practic s-a dovedit de infinite ori că nu are astfel de adversari), spunând: „Unii politicieni care se dovedesc total iresponsabili alimentează ideea de vid legislativ. Dragi români, nu vor urma 3 zile fără reguli şi restricţii. Întoarcerea bruscă este imposibilă, virusul nu ţine cont de acte administrative şi renunţarea prematură la toate regulile bune. În următoarele 3 zile vom păstra toate regulile necesare.”
Mai multe ştiri
Călin Georgescu amenință UDMR, după dezvăluirile făcute de Hunor: „E o asociație de bloc. Va fi evaluată foarte curând”
De ce „a refuzat” Călin Georgescu să participe la învestirea lui Donald Trump şi cât costă o invitaţie. „Doresc să mă prezint acolo în calitate oficială”
Cine sunt oamenii din jurul lui Călin Georgescu. Foști angajați SRI, MApN și polițiști