Sigur că într-o situaţie atât de dificilă precum această pandemie apar şi gafe sau neconcordanţe ale autorităţilor care încearcă să gestioneze cât mai bine problema. În timp ce unii luptă pentru a salva vieţi, iar alţii încearcă să coordoneze lucrurile cât mai bine pentru a crea un cadru favorabil salvării de vieţi omeneşti, sunt personaje care profită de orice situaţie pentru a plăti poliţe sau a-şi urmări interese proprii.
Un caz recent este cel în care o bătrână în vârstă de 82 de ani a fost declarată moartă ca victimă a covidului, dar în realitate femeia trăieşte. Un alt caz este cel în care la Caraş Severin s-au declarat 13 infectaţi de COVID-19 şi 23 de vindecaţi. Bâlba autorităţilor în acest caz este mai mult decât evidentă, dar oamenii rău intenţionaţi din presă şi nu numai se folosesc de situaţie pentru a încerca disperaţi să-i producă prejudicii de imagine doctorului Raed Arafat.
Cum fac ei asta? E simplu!
E uşor să depistezi încercările de manipulare. Prima oară dau un titlu senzaţionalist care de multe ori relevă realitatea, nu e neapărat o minciună, dar în articolul cu pricina se introduce o previzualizare cu poza lui Raed Arafat ca metodă de a atrage atenţia, chiar dacă Raed Arafat nu are nici cea mai mică legătură cu situaţia respectivă! Eventual, ca să nu pice de fraieri, scriu 2-3 cuvinte şi despre el sau îl citează pe o speţă paralelă cu subiectul pentru a justifica poza din articol.
Însă ei se bazează pe faptul că oamenii, mai ales cei de pe Facebook, văd poza, citesc titlul, eventual şi cele câteva cuvinte ca descriere şi e suficient să tragă o concluzie! Titlu negativ + poză cu persoana pe care vrei s-o discreditezi şi manipularea este gata. Omul va spune că persoana din poză este responsabilă de ceea ce s-a petrecut în titlu.
Am văzut această tehnică de mai multe ori, recent în ziarul Libertatea, care au ceva evident împotriva lui Arafat. Multe dintre articolele negative (reale sau nu) pe care le scriu despre orice se întâmplă rău în sistemul de sănătate au ca poză de afiş figura lui Raed Arafat. Este o tehnică pe care multe persoane o practică pe internet, bazându-se că mulţi oameni nu mai stau să citească şi conţinutul articolului.
Aşadar, long story short, cum ar zice partenerul strategic.Nu (mai) trageţi concluzii pe bază de titlu şi poză. Citiţi informaţiile pe care le primiţi şi puneţi-le în context. Nu poţi să spui că e nenorocit brutarul că a făcut pâinea 2 lei de la 1 leu fără să te gândeşti că poate şi lui i s-a dublat preţul la făină şi drojdie.
Mai multe ştiri
Glasspandoor nu este doar un business, ci este o mână de ajutor pentru comunitate!
Ucu Dima: 8 miliarde euro irosite în loc să fie folosite în favoarea românilor!
Suc din pulpă de roşii bio, 100% natural şi fără conservanţi