lun. oct. 14th, 2024

CEO-ul Twitter donează UN MILIARD DE DOLARI în lupta contra COVID-19!


Jack Dorsey, CEO-ul companiilor Twitter şi Square a anunţat că va face o donaţie fabuloasă pentru a ajuta în lupta contra coronavirusului! El a spus că îşi va dona acţiuni pe care le deţine la compania Square în valoare de UN MILIARD DE DOLARI, adică echivalentul a 28% din totalul averii sale. Dorsey a declarat că doreşte ca banii aceştia să ajute în eforturile care se depun în lupta contra coronavirusului ce face prăpăd pe planetă în aceste momente.

Renunţ la acţiuni în valoare de un miliard de dolari din compania Square pentru a finanţa StartSmall LLC şi a pune umărul la eforturile de ajutorare a bătăliei globale contra coronavirusului. După ce trecem cu bine peste această pandemie mă voi concentra către sănătatea şi educaţia fiicei mele.

De ce am ales să donez din acţiunile companiei Square? E simplu: acolo deţin mult mai multe acţiuni. Pe viitor va trebui să îmi accelerez vânzările. Impactul pe care îl vor avea aceşti bani ar trebui să fie unul pozitiv asupra ambelor companii pe termen lung deoarece ajută oamenii pe care dorim să-i servim,” a spus acesta pe contul său de Twitter.

Dorsey a mai spus că după ce pandemia va trece îşi va orienta atenţia către ajutorul creşterii venitului de bază şi că doreşte ca rezultatele banilor pe care-i donează să vină în timpul vieţii sale. De asemenea, el speră ca gestul său îi va impulsiona pe ceilalţi bogaţi să îi urmeze exemplul.

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg şi Jeff Bezos, CEO Amazon, au donat la rândul lor 25 de milioane, respectiv 100 de milioane, pentru a participa la lupta contra coronavirusului, însă suma pe care Dorsey a donat-o va fi greu de egalat de altcineva. Sursa: cnbc.com

Admin