Victor Ponta a avut o intervenţie fulminantă de la pupitrul Camerei Deputaţilor unde a adus nişte acuzaţii foarte grave referitor la achiziţia de măşti. Acesta a acuzat Ministerul Sănătăţii că a schimbat criteriile de achiziţie măşti pentru ca un „prieten” să-şi poată vinde măştile.
„Aseară când domnul Tătaru era în plen, a avut timp să mai facă un contract pentru 115 milioane de măşti în valoare de aproape 50 milioane de euro. Câştigătorul, Naguma Internaţional, a anunţat din 9 aprilie că a adus măştile în ţară, dar nu a reuşit să le vândă nimănui şi acum Ministerul Sănătăţii a găsit o soluţie pentru «bietul om» că nu avea unde să le vândă”, a zis Ponta.
El a indicat că s-a organizat o licitaţie la care nu a putut să câştige acest ofertant pentru că ministerul cerea măşti de protecţie, însă ofertantul avea „măşti faciale”. Ponta a precizat că s-a organizat o nouă procedură şi s-a schimbat caietul de sarcini astfel încât să poată participa acel ofertant şi au fost introduse două criterii pe care doar acesta le putea respecta: să livreze peste 100 de milioane de măşti în 7 zile. „Cei care nu v-aţi primit partea, mergeţi la minister să vi-o primiţi”, li s-a adresat Ponta liberalilor.




Mai multe ştiri
Premierul Bolojan, la inaugurarea unei creșe în Sectorul 6: „Familiile tinere, în căutare de locuri de muncă, s-au mutat în marile orașe. A apărut o nevoie suplimentară de locuri în creșe”
Grupul PACE-Întâi România rămâne la limita supraviețuirii în Senat, după ce parlamentarul Paul Gheorghe a trecut la AUR
Diana Șoșoacă se vede „șefă de pușcărie” într-un clip realizat cu AI. Nicușor Dan, Bolojan, Grindeanu și Simion, transformați în deținuți