Scandalul cu vedetele Antena 1 care sunt bănuite că ar fi fost plătite să se pretindă infectate cu coronavirus şi, astfel, să se dea o mai mare credibilitate acestui virus a împărţit lumea în două. Dacă unii sunt sceptici că s-ar preta cineva la astfel de scheme sau că nu există căi prin care să se dea bani fără ca cineva să observe acest lucru, jurnalistul Victor Ciutacu explică foarte simplu că nu e deloc greu să faci aşa ceva.
„Văd pe aici tot soiul de apostoli ai Covid care ridică superior din sprânceană și o ard ironic gen «cum să-i dea guvernul/statul bani lui Marcel Pavel ca să se vândă suferind?» După care decretează suficienți că (exact ca-n bancul cu olteanul și girafa) așa ceva nu există. Și mai bagă, din fuga calului, niște nume gen Djokovic, Malysz, Dimitrov și completați voi mai departe pe linia punctată…
Dat fiind că mi-am făcut un soi de misiune tâmpită de apostolat să demonstrez proștilor că sunt proști și golanilor că nu toți halim manipulările lor de doi lei, o să scriu pe puncte cum se poate face mangleala asta care lor li se pare imposibilă. Nu înainte de a pune un disclaimer: e o schemă teoretică lejer aplicabilă, nu am nici un indiciu concret că așa s-ar fi și petrecut în realitate.
Nu acuz pe nimeni, nu mă interesează nici încasările altora și nici politica lor editorială. Așa că-i rog politicos pe toți trădații în dragoste să direcționeze reclamațiile pe wall-urile celor care-i dezamăgesc și să mă scutească pe mine de oportunitatea nedorită de a deveni o vale online a plângerii. Faptul că unii dintre ei îmi sunt amici și că toți mi-au fost colegi mulți ani de zile nu mă face nici tutorele, nici garantul lor în fața publicului sau a istoriei.
Introducerea lungă fiind făcută, luați și studiați posibila schemă de finanțare legală a isteriei cu vedete românești care cad pe capete, suferă și/sau se refac rapid în direct la tv și pe rețelele sociale.
- – statul are niște bani de cheltuit cu scopul mai sus menționat.
- – trustul privat are o emisiune costisitoare, care nu rezistă comercial pe piață, care nu-și acoperă investiția și cheltuielile de producție/mentenanță.
- – cererea se întâlnește cu oferta: statul și trustul privat fac o înțelegere legală, de tip comercial, printr-una din multele și diverse metode care permit transferul de bani de la stat la privat.
- – trustul privat devine partener media (sau de PR) al statului, ale cărui acțiuni în domeniul convenit le promovează în jurnalele de știri și în emisiuni de largă audiență; acțiunea comercială se poate multiplica inclusiv prin finanțarea separată a firmelor deținute de vedete ale trustului privat, dar nu e o obligație, ci o oportunitate.
- – cu banii primiți legal, pe factură, de la stat, trustul privat suplimentează bugetul emisiunii, acoperă gaura și e deja pe plus.
- – trustul privat prelungește contractele vedetelor participante la emisiunea în curs de relansare și/sau le mărește consistent.
- – în schimbul banilor primiți, vedetele prestează convingător și rezolvă emoțional cerințele cauzei.
Schema (pe care o și pot desena, la propriu, dacă în scris e prea grea) asta se aplică, lejer, cu maxim succes, oriunde pe planetă. Diferențe sunt de scenariu, de buget. De amploarea vedetelor folosite în campanie, de viteza de împrăștiere a informației (mesajului, spaimei), de specificul publicului receptor.
Nu am inventat noi apa caldă de la bloc, sunt niște rețete universale și niște agenții specializate în implementarea lor. Pe care noi le putem (sau nu) aplica și, eventual, adapta la caracteristicile pieței locale și ale neamului. Iar motorul care mișcă instalația se cheamă lăcomie.
P.S. Sunt mult mai deștept și mai ancorat în realitățile murdare decât m-au bănuit mulți. Și nu de ieri, de alaltăieri, ci din născare. Faptul că, atunci când trebuie, sunt discret și/sau nu reclam în gura mare ticăloșiile ține de educație și de un anume mod de viață pe care mi l-am ales”, scrie Victor Ciutacu.
Mai multe ştiri
Glasspandoor nu este doar un business, ci este o mână de ajutor pentru comunitate!
Ucu Dima: 8 miliarde euro irosite în loc să fie folosite în favoarea românilor!
Suc din pulpă de roşii bio, 100% natural şi fără conservanţi