sâm. dec. 2nd, 2023

Transplantul unei inimi de porc într-o persoană, realizat pentru a doua oară în istorie. Primul pacient a supraviețuit două luni


Pentru a doua oară
în istorie, o inimă de porc a fost transplantată la un primitor uman viu, a
anunțat vineri Centrul Medical al Universității din Maryland.

A doua încercare de transplant de inimă de porc la om FOTO Shutterstock

Intervenția
chirurgicală revoluționară a fost efectuată la 20 septembrie la UMMC de către
aceeași echipă de transplant care a efectuat prima operație experimentală de
acest tip în 2022.

Într-un comunicat
de presă, spitalul a precizat că primitorul, Lawrence Faucette, în vârstă de 58
de ani, „respiră în prezent pe cont propriu, iar inima sa funcționează bine
fără niciun fel de asistență din partea dispozitivelor de susținere”.

Faucette suferea de
o boală cardiacă în stadiu terminal. Avea o boală vasculară periferică
preexistentă și complicații cu hemoragii interne, ceea ce îl făcea neeligibil
pentru un transplant de inimă tradițional, a precizat spitalul în comunicat. El
a fost…

Citeşte mai mult

Admin