lun. feb. 26th, 2024

Românii, invitaţi să se vaccineze antigripal. Când începe campania de imunizare


Românii sunt rugaţi să ia în serios campania de vaccinare care începe în luna octombrie. Conform doctorilor, există anumite categorii de persoane care trebuie să se vaccineze neapărat.

Medicii susţin că este vorba despre pacienţii vulnerabili, care prezintă şi alte boli.

Campania de vaccinare începe imediat, în luna
octombrie. Putem spune că în momentul de faţă ne confruntăm cu o patologie de
sezon, mai ales că este şi început de an şcolar, an universitar. Există anumiţi
pacienţi care, din punctul meu de vedere, necesită vaccinare antigripală.
Vaccinul poate fi administrat prin intermediul medicului de familie sau poate
fi achiziţionat din cadrul farmaciilor din oraş. Rugăm pacienţii să se adreseze
cadrelor medicale, pentru că este foarte important ca
vaccinul antigripal
fie administrat corect
”, a precizat dr. Florin Roşu, manager al
Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din…

Citeşte mai mult

Admin