sâm. iul. 27th, 2024

Staliniştii de la CNA interzic presei să prezinte puncte de vedere neoficiale pe tema COVID-19!


După ce Guvernul a cumpărat sponsorizat presa cu 40 de milioane de euro pentru a promova informaţiile oficiale referitoare la coronavirus, acum staliniştii de la CNA dau o nouă lovitură libertăţii de exprimare! Aceştia vor să interzică televiziunilor şi radiourilor prezentarea punctelor de vedere referitoare la coronavirus care nu provin din surse oficiale şi nu au baze ştiinţifice.

La solicitarea Grupului de Comunicare Strategică (mai degrabă Grupul de Cenzură Strategică), CNA cere posturilor de radio şi TV „rigoare şi acurateţe” în ceea ce priveşte informaţiile pe tema COVID-19, care trebuie să fie preluate din surse oficiale şi surse de încredere, precum şi atenţie specială fiecărui mesaj diseminat şi intensificarea măsurilor editoriale pentru a contracara teoriile conspiraţiei.

Aceasta este o ingerinţă gravă în politica editorială a presei şi, mai mult decât atât, un atac intolerabil la libertatea de exprimare! Unde în lumea acesta se interzice combaterea punctelor de vedere oficiale şi de unde până unde ceea ce se spune oficial este 100000% adevărat? De când informaţiile oficiale sunt mereu cele corecte şi reale? De când noi nu avem voie să ne punem semne de întrebare sau să venim cu opinii contrare celor spuse oficial?

Cine şi cum stabileşte încrederea unei surse? Cine stabileşte că ce zice Tătaru este o sursă credibilă şi ce zice Răzvan Constantinescu (de exemplu) este o sursă necredibilă? Acesta este un atac mârşav la adresa libertăţii de exprimare şi dovedeşte că totă nebunia asta a covidului este o mascaradă pentru a îngrădi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în timp ce ei fură cu legea în mână!

Iată conţinutul somaţiei CNA către furnizorii de servicii media audiovizuale.

„Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită furnizorilor de servicii media audiovizuale ca în cadrul emisiunilor informative şi de dezbatere în care se abordează subiectul COVID-19, să asigure respectarea obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului”, transmite CNA.

Consiliul Naţional al Audiovizualului precizează că aceste obligaţii includ:

– rigoare şi acurateţe în prezentarea şi dezbaterea subiectului COVID-19, evitarea senzaţionalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie;

– difuzarea de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare; verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de subiectul COVID-19;

– respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoţională, panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.

Conform CNA, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a lua măsurile redacţionale şi editoriale necesare.

CNA îşi justifică demersul explicând că publicul are dreptul să aibă acces la surse sigure de informaţii, actuale şi fundamentate, privind COVID-19 şi că răspunde astfel solicitării Grupului de Comunicare Strategică referitoare la organizarea cu responsabilitate a emisiunilor de dezbatere care fac referire la subiectul noului coronavirus (COVID-19), de a nu încuraja transmiterea de declaraţii nefundamentate ştiinţific ori a căror sursă nu există în realitate şi de a ţine cont că opiniile pe care le creditează public conduc la comportamente sociale.

În solicitarea adresată CNA, Grupul de Comunicare Strategică afirmă că „în ultima perioadă se încearcă consolidarea unui curent de opinie care pune în pericol imperativul asimilării de către populaţie a conduitei sanitare menite să prevină răspândirea noului coronavirus (COVID-19)”, fiind vehiculate teze care fie neagă existenţa virusului sau pericolul infectării, fie îl minimalizează, enunţându-se idei precum aceea că noul coronavirus nu ar fi altceva decât o simplă gripă, că măsurile de protecţie şi prevenţie sunt exagerate la nivel naţional/mondial sau că informaţiile oficiale referitoare la numărul persoanelor infectate nu ar fi reale sau ar fi voit distorsionate.

GCS pretinde că nu vrea să îngrădească libertatea de exprimare, dar fix asta face!

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică subliniază că nu îndeamnă în niciun fel la îngrădirea libertăţii de exprimare ori a dreptului la opinie, ci face apel strict la o informare corectă a opiniei publice pentru protejarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor.

Reprezentanţii GCS prezintă şi situaţii create de propagarea unor informaţii false: persoane care refuză să poarte masca de protecţie pentru că au primit informaţii despre faptul că această măsură este una exagerată; persoane care refuză termoscanarea pentru că au fost informate că prin acest procedeu le-ar fi “furate” datele personale; situaţii în care diferite persoane au refuzat să se conformeze indicaţiilor autorităţilor pentru că au primit informaţii potrivit cărora măsurile luate de autorităţi ar fi abuzive; cazuri în care cetăţenii refuză să stea în autoizolare din aceleaşi motive; persoane care au refuzat spitalizarea, minimalizând riscul de sănătate pe fondul informaţiilor care au pus la îndoială virulenţa virusului, în rândul acestor persoane fiind constatate inclusiv decese. Sursa: stiripesurse.ro

Admin