joi. dec. 5th, 2024

Regimul Iohannis este acuzat de crime împotriva românilor.


Regimul Iohannis este acuzat de crime împotriva românilor. Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, susţine că oamenii au murit cu zile în perioada stării de urgenţă, din cauza măsurilor impuse de autorităţi, care au blocat accesul la tratamente şi intervenţii medicale.

Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, de vineri, 8 mai 2020, Vasile Barbu a atras atenţia că decretele preşedintelui Klaus Iohannis nu au suprimat nici dreptul la sănătate, nici dreptul la viaţă, însă cu toate acestea mulţi dintre români, care nu sunt infectaţi cu coronavirus, au ajuns în situaţia de a nu primi tratamente medicale pentru bolile de care suferă. Iar asta s-a întâmplat, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, după ce spitale, centrele medicale şi policlinicile publice sau private au fost blocate pe perioada stării de urgenţă, fiind obligate să nu mai preia decât urgenţe.

Consecinţa limitării acesului la tratamente a fost fie agravarea bolilor, fie provocarea deceselor. “Aceste probe există, sunt foarte mulţi pacienţi care au murit şi foarte mulţi pacienţi care au avut de suferit, iar bolile au avansat”, afirmă Vasile Barbu. Acesta dezvăluie că i-a semnalat situaţia extrem de gravă inclusiv preşedintelui Klaus Iohannis, însă până în momentul de faţă nu a primit niciun răspuns concret.

Iată declaraţia Preşedintelui Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor:

„Trebuie să spunem că situaţia este foarte gravă. E fără precedent în România, şi nu numai în România, în orice ţară democratică, în orice ţară civilizată. Aşa ceva nu se putea întâmpla. Noi chiar vă rugăm să vedeţi că nici decretul prezidenţial nu prevede ca dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate să fie derogate în favoarea unei situaţii speciale de urgenţă. Aici s-a comis o greşeală gravă, şi noi o considerăm o crimă, pentru că au murit oameni cu zile. Aceste probe există. Sunt foarte mulţi pacienţi care au murit şi foarte mulţi pacienţi care au avut de suferit, iar bolile au avansat.

Calitatea vieţii în această perioadă a fost un dezastru pentru pacienţii cronici şi pentru pacienţii acuţi. Să nu uităm că au fost şi situaţii de cazuri acute care au dat suferinţă, durere. Este vorba despre pacienţi cardiaci, pacienţi cu afecţiuni ortopedice care dau dureri fantastice. Oameni care au consumat cantităţi imense de medicamente antiinflamatoare pentru calmarea durerii. Oameni care şi-au distrus rinichii, ficatul, stomacul, după ce au apelat la astfel de proceduri pentru că erau disperaţi.

Este vorba despre pacienţi cu diverse afecţiuni cardiace care au dus în final chiar la complicarea bolii. Au dus la insuficienţă cardiacă şi alte afecţiuni care nu mai pot fi tratate. Pur şi simplu s-a redus speranţa de viaţă a acestor pacienţi. Este vorba despre pacienţi cu cancere. Se spune că ei sunt primiţi, nu este adevărat. E vorba de pacienţi care trebuie să intre în programul naţional oncologic şi e necesară o serie întreagă de investigaţii clinice şi paraclinice.

Cum stabileşti o urgenţă dacă nu consulţi pacientul?

E vorba de anumite intervenţii chirurgicale care aparent nu sunt urgente, dar ele în perioada următoare devin urgenţă şi nu mai pot fi tratate la timp. Aşa cum spunea şi domnul ministru Tătaru într-o discuţie cu mine, cum poţi să stabileşti o urgenţă medicală atât timp cât nu este investigat pacientul? Ne-am adresat şi preşedintelui României în scris, şi nu avem niciun răspuns concret. Spitalele care sunt pe linia 2 şi 3 sunt goale. Nu sunt pline, nu sunt acoperite activităţile şi spaţiile nici pentru cei de linia întâi.

Dar mai există şi alte spitale, inclusiv cele private, centrele şi policlinicile private, ambulatorii de spitale care nu funcţionează. Sunt blocate, atât pe mediul public, cât şi pe privat. Au murit oameni din nişte dispoziţii inutile, care nu mai pot fi motivate pentru că există mijloace de protecţie. Au creat şi panică în rândul pacienţilor întrucât pacienţii nu mai merg nici măcar la medicul de familie. Sau nu vor să meargă la anumite spitale care sunt pregătite. Unele spitale chiar şi publice au făcut apel către pacienţi, ‘veniti, că noi suntem pregătiţi’, dar pacienţii nu mai au curaj pentru că nimeni nu le spune din partea autorităţilor că aceste spitale sunt sigure.”

În ţara asta există şi alte boli, nu doar coronavirus

Asupra acestei probleme a atras atenţia şi cunoscutul medic Monica Pop, fost manager al Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucureşti. Aceasta a confirmat la rândul ei situaţia expusă de preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, constând în români care şi-au pierdut viaţa în aceste zile, din cauză că le-a fost refuzat accesul la tratament medical:

„Mi se pare o foarte mare greşeală strategică pentru sănătatea acestui popor pentru că bolnavii din ţara asta nu sunt numai de coronavirus. Ba dimpotrivă sunt mult mai mulţi ceilalţi. Şi vreau să vă spun că bolile nu stau pe loc, ele evoluează. Bolnavii au nevoie de tratament, de consultaţii, de intervenţii cirurgicale. Nu mi se pare deloc normal să fie spitale în care medicii stau şi nu fac absolut nimic. Se uită unul la altul, în aşteptarea nu ştiu cui.

Eu am propus ca toate policlinicile şi toate spitalele să lucreze la capacitate redusă, dar să lucreze. Omul să aibă posibilitatea să se adreseze, atunci când este suferind, unui medic. Va fi nenorocire. Au fost pierdute vieţi în zilele acestea, în perioada asta, din cauza altor boli ale unor pacienţi care nu s-au putut adresa unui medic.” Sursa: luju.ro

Admin