După
ce au demonstrat timp de două ore în fața Guvernului,
sindicaliştii din Educaţie au plecat în jurul orei 13:30 în marş
spre Palatul Cotroceni.
Imaginea 1/7:
Profesorii protestează FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Traseul
stabilit pentru marş este Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu –
urcare Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bd. Geniului – sensul de
mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare, punctul final
fiind Statuia Leu, informează Agerpres.
Potrivit
unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de
sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv
86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru
declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.
Greva
generală din educaţie a fost declanşată pe 22 mai 2023.
Preşedintele
Alianţei pentru Învăţământ Suceava, Giani Leonte, a afirmat că
sindicaliştii din Educaţie…

Mai multe ştiri
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Admitere ASE 2026 – sesiunea de toamnă: înscrieri pentru programele de licență, masterat și doctorat
Materiile de Bacalaureat care rămân fără profesori. De ce nimeni nu mai vrea să predea Matematică, Fizică sau Chimie