Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat joi, 12 iunie, că planurile-cadru pentru învăţământul liceal vor fi puse în consultare săptămâna viitoare. Acesta a precizat că nu au putut fi puse în consultare săptămâna aceasta din cauza examenului național de bacalaureat.
Daniel David/FOTO: Mediafax
„Planurile-cadru am fi putut să le dăm drumul în această săptămână aşa cum am anunţat. Nu am promis dar am anunţat este drept, însă ne-am răzgândit – ca să spun direct – pentru motivul că n-am vrut să interferăm cu examenul de bacalaureat.
Nu am vrut să avem în spaţiul public două tipuri de discuţii. Am preferat să ne focalizăm pe bacalaureat şi săptămâna viitoare vom pune în consultare şi planurile-cadru pentru învăţământul liceal”, a spus ministrul pe Facebook.
De asemenea, făcând referire la „fake news”, ministrul a declarat că se gândeşte să implementeze un „buton” pe site-ul ministerului…

Mai multe ştiri
Creștere alarmantă a abandonului școlar. România, avertizată de Comisia Europeană. Profesorii dau vina pe măsurile Guvernului Bolojan
Bacalaureat 2026: elevii susțin joi și vineri proba orală la limba străină. Cum se face evaluarea
Ce îi tulbură cel mai tare pe elevi în preajma examenelor. „Nu învăța pentru că nu-și dorea acel liceu”