Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentru realizarea unor proiecte hidroenergetice și introduce noi excepții de la evaluarea impactului asupra mediului.
FOTO: Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Serviciul Teritorial Botoșani
<text x=’50%’ y=’15’ fill=”%23B37EE3″ font-size=”12″ text-anchor=”middle” opacity=’0.3′>publicitate</text></svg>”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Legea prevede posibilitatea ca, la solicitarea beneficiarului, autoritatea centrală pentru protecția mediului, apelor și pădurilor să modifice limitele unor arii naturale protejate, prin scoaterea unor suprafețe din interiorul acestora. Măsura ar putea fi aplicată în cazul unor obiective de investiții pentru amenajări hidroenergetice care erau aprobate și se aflau în execuție sau fuseseră demarate înainte de 29 iunie 2007.





Mai multe ştiri
Negocierile pe legea salarizării au picat. De ce nu se pot înțelege partidele pe legea salarizării
Bogdan Ivan consideră că cei care au ținut „la sertar” proiectul privind ridicarea nivelului de fund al brațului Bala trebuie să răspundă
Oana Țoiu comentează reacția Rusiei după achiziția Portului Giurgiulești: „Este o nemulțumire față de creșterea influenței regionale a României”