Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit marţi, 27 ianuarie, la sediul MApN, cu o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de congresmanul Pat Fallon, principalele teme de discuţie vizând securitatea regională şi consolidarea apărării colective în cadrul NATO.
Ministrul Apărării. FOTO: Facebook/Radu Miruță
În cadrul întrevederii a fost subliniată importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi rolul acestuia în asigurarea securităţii regionale şi euroatlantice, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării.
Oficialii au evidenţiat cooperarea în cadrul NATO şi prezenţa militară americană în România ca elemente-cheie ale apărării colective.
De asemenea, a fost menţionat faptul că ambele state au adoptat documente strategice naţionale în domeniul securităţii şi apărării, care stabilesc priorităţile şi direcţiile de acţiune pentru…





Mai multe ştiri
Bolojan a explicat ce va face dacă miniștrii PSD pleacă din Guvern: „Președintele nu mi-a cerut să demisionez. Voi asigura guvernarea”
PSD a pus tunurile pe Ilie Bolojan. Claudiu Manda: „Se agață de putere ca să vândă companiile de stat”
Ce căuta, de fapt, George Simion la hotelul unde se ținea ședința PSD pentru debarcarea lui Bolojan. Valeriu Nicolae: „A spus că vine înainte de a ști locația”