Doctorul Adrian Streinu Cercel face un apel disperat la cetăţenii României. Acesta a spus la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 faptul că dacă nu vrem ca România să devină o a doua Italie la numărul de infectaţi şi decedaţi din cauza coronavirusului atunci oamenii ar trebui să îşi petreacă Paştele acasă, cât mai retraşi, şi să evite adunările de familie care implică persoane în vârstă. Acesta a reiterat faptul că cea mai vulnerabilă categorie de persoane la Covid-19 sunt bătrânii, aşa că i-a îndemnat pe români să nu meargă în vizită la părinţii bătrâni sau la bunici.
El a mai spus că sistemul medical din România nu este pregătit să facă faţă unui val numeros de persoane infectate, cum se întâmplă în Italia sau Spania, astfel că ideal ar fi să evităm vizitele la persoane în vârstă. De asemenea, doctorul Streinu Cercel a adăugat că vârful epidemiei în România va fi undeva după Paşte şi recomandă ca în următoarele 10 săptămâni să stăm cât mai retraşi şi să respectăm recomandările care vin zi de zi de la autorităţi.
Directorul Institutului „Matei Balş” din Bucureşti a recomandat ca în această perioadă să ţinem legătura cu cei dragi prin intermediul internetului, iar dacă persoanele în vârstă au nevoie de alimente sau medicamente să le lăsam la uşă sau la poartă, în funcţie de caz, fără a intra în contact cu acestea.
Valul uriaş de repatriaţi din zonele foarte afectate din Europa, cum ar fi Italia sau Spania, pune o presiune foarte mare pe sistemul medical din România şi, chiar dacă nu trebuie consideraţi toţi aceşti oameni ca fiind infectaţi, este recomandabil ca ei să rămână în case şi să evite întâlnirile cu persoanele în vârstă, cu atât mai mult dacă ştiţi că au probleme de hipertensiune arterială sau diabet.
Recent, în Italia s-a făcut un studiu pentru a înţelege de ce există o rată a mortalităţii atât de ridicată comparativ cu alte ţări, iar rezultatul a fost că 99% dintre decesele cauzate de Covid-19 au survenit la persoane de peste 75 de ani ce sufereau şi de alte boli, precum hipertensiune arterială şi diabet.
Mai multe ştiri
Concert inaugural la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea
Concert „de zile mari” în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea
Final de lună efervescent la Filarmonica ”Ion Dumitrescu”