Președintele României s-a întâlnit, miercuri, cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, ocazie cu care a fost semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul mediului. Ulterior, acesta a avut o întâlnire și cu viceprimarul orașului.
FOTO: Presidency
Documentul a fost semnat de către viceguvernatorul Thiago Pampolha Goncalves şi de ambasadorul României în Brazilia, Monica-Mihaela Ştirbu, potrivit Agerpres.
Klaus Iohannis a evidențiat în discursul cu autoritățile locale relațiile speciale ale României cu Brazilia, respectiv cu Rio de Janeiro, punctând faptul că, în urmă cu 95 de ani, după stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări, România a înființat prima sa legație din America Latină.
„Preşedintele României a subliniat rolul activ al comunităţii româneşti din Brazilia în promovarea şi dezvoltarea relaţiilor dintre cele două popoare, mai ales în domeniul cultural”, se arată…




Mai multe ştiri
Adrian Veștea atacă noua echipă pregătită de Ilie Bolojan pentru șefia PNL: „Întreaga istorie și identitate a partidului sunt aruncate la gunoi”
Varujan Vosganian anunță că membrii PNL proveniţi din ALDE nu vor participa la Congresul liberalilor. De ce îl compară pe Bolojan cu Lenin
Adrian Veștea, preocupat de aderarea la OCDE: „Este a treia mare ancoră externă a României după UE și NATO”