Deputatul ales al AUR, Tiberiu Boşutar, a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în urma unor percheziţii efectuate în cadrul dosarului deschis pe numele acestuia în data de 7 decembrie, pentru instigare publică.
Deputatul AUR a fost plasat sub control judiciar FOTO Tiberiu Boșutar / Facebook
Potrivit informaţiilor transmise sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, percheziţiile au avut loc pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Suceava.
„La data de 13 decembrie a.c., pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal aflat în instrumentarea poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava. Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul…





Mai multe ştiri
Miruță, replică la atacurile lui Grindeanu: „Diferența dintre centimetrii mei și inacțiunea lui Grindeanu este oprirea Cernavodă”
Mugur Isărescu, apel la partidele din fosta coaliție de guvernare. „Fiecare trebuie să facă concesii”
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate