Elevii din Capitală și din cinci județe afectate de codul roșu de vânt și ninsori se pot întoarce la școală de joi, 9 octombrie, dacă nu apar noi avertizări meteo. Ministrul Educației, Daniel David, a explicat miercuri, deciziile privind suspendarea cursurilor și modul în care se vor recupera orele pierdute.
Ministrul Educației Daniel David anunță când se reiau orele FOTO: Mediafax
Cursurile au fost suspendate miercuri în mai multe județe și în București, ca urmare a avertizărilor cod roșu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Întrebat despre problemele din transportul elevilor cu autocarul, ministrul a declarat la Digi24:
„Decizia a fost în cele cinci județe să se suspende prezența fizică a copiilor în unitățile școlare, deci n-au fost duși la școli. În același timp, în cele cinci județe decizia a fost să se suspende și activitatea educațională, adică cursurile, urmând ca orele să fie…





Mai multe ştiri
Evaluarea Națională 2026: Subiecte „mai grele” la Matematică față de anul trecut. Ce exercițiu va face diferența între „elevii foarte buni și cei excepționali”
Universitatea Româno-Americană lansează Facultatea de Arhitectură cu program integrat de licență și masterat în limba engleză, cu diplomă dublă româno-americană
Mobilizare uriașă în învățământ: 160.000 de profesori cer anularea austerității, dar se lovesc de o barieră constituțională. Ce riscă proiectul