„Riscul de afectare psihică şi organică pluteşte în aer”, susțin la unison psihiatrii și cercetătorii. Au descoperit că, în doar două ore de la expunerea la aerul „încărcat”, creierul nu mai funcționează corespunzător.
Poluare Sursa foto: Shutterstock
Poluarea aerului afectează modul în care creierul uman face conexiuni. Cercetătorii din cadrul Universității British Columbia și Universității Victoria din Canada au descoperit că inhalarea unui aer compromis de emisiile poluante ale autovehiculelor poate schimba modul în care părțile creierului uman se conectează între ele. Iar asta se întâmplă în decursul a doar două ore.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 25 de adulți sănătoși, expuși într-un mediu de laborator la emisii poluante.
„Concluziile studiului sunt îngrijorătoare. Deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege pe deplin impactul funcțional al acestor modificări la nivelul…

Mai multe ştiri
Cum se administrează noul vaccin împotriva melanomului și ce alte tipuri de cancer ar putea trata
Fațete dentare: cine este candidat potrivit și cine nu
Budincă proteică vândută în Lidl, retrasă de la vânzare după depistarea unei bacterii care poate provoca afecțiuni gastrointestinale