mie. nov. 25th, 2020

JURNALUL.INFO

Ştiri online de ultimă oră

Andrada Voicu, tânăra poliţistă care era să fie dată afară din cauza unei poezii: „Hai, deșteaptă-te, române, că ne fură ăștia țara!”

Foto Facebook: Andrada Voicu


O tânără poliţistă pe nume Andrada Voicu a fost aproape de a fi dată afară din poliţie vara trecută pentru nişte adevăruri dureroase pe care le-a postat în versuri pe profilul ei de Facebook. Andrada a fost cercetată disciplinar după ce s-au depus mai multe reclamaţii la adresa ei cum că nu ar fi respectat regulile deontologice prin ceea ce a făcut!

Iată mai jos versurile care i-au pus cariera în pericol!

„Atârnăm de-un fir de ață.
#rezistăm, dar ce folos,
Când suntem mințiți pe față
Și toate-s cu susu-n jos?

Și murim de frig și sete
Și ne trec prin corp fiori
Când ni se citesc pamflete
Cu și despre infractori.

Plângem și ne cerem dreptul
De-a trăi civilizat,
Însă nu-i emis decretul-
Cică trebuie semnat.

Cine morții voștri sunteți,
Să vă bateți joc de noi?
Și de ce tot voi vă plângeți
Când vă batem cu noroi?

Voi nu meritați nici țara
Și nici apa ce o beți
Colcăiți de haimanale
Și corupți cu epoleți!

Colcăiți de-atâta fală
Și ieșiți pe post trumfași,
Când de fapt, băgăm de seamă,
Sunteți „decât” proști și lași.

Ne-ați furat dreptul la viață!
Cine dracu’ sunteți voi,
Să ne râdeți nouă-n față,
Și să ne huliți pe noi?

Ia stați jos și luați aminte:
România nu-i a voastră!
Profitați de bunătatea
Și de neputința noastră

Ne-ați mâncat pe dinăuntru
Și ne-ați pus în inimi smoală,
Ați venit aici cu gândul
Să vă transformați în boală.

Ați și reușit, pesemne,
Să îmbolnăviți poporul
Însă azi, poporul geme
Când își vede tricolorul.

Doar atât ne mai rămâne:
Să ne luăm în piept cu boala
Hai, deșteaptă-te, române,
Că ne fură ăștia țara!”

Între timp, după reacţia virulentă din partea opiniei publice şi miile de reacţii de apreciere la adresa ei, cercetarea s-a încheiat fără vreun rezultat, iar Andrada şi-a păstrat locul de muncă. Cu siguranţă, însă, resentimentele la adresa ei au rămas.