lun. oct. 14th, 2024

America ia în considerare interzicerea aplicaţiei TikTok!


În contextul tensiunilor tot mai ridicate dintre America şi China, Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunţat că se gândesc la interzicerea aplicaţiei TikTok în America. Într-un interviu acordat Laurei Ingraham de la Fox News, Pompeo a spus că se gândesc foarte serios să interzică aplicaţia în America. Întrebat fiind dacă USA ar trebui să ia în calcul interzicerea aplicaţiilor de socializare chinese, aşa cum a făcut şi India, Pompeo a răspuns că „Ne gândim foarte serios la acest lucru.

Cu tot respectul faţă de cei care folosesc aplicaţii chinezeşti pe telefoanele lor, pot să vă asigur că Statele Unite vor acţiona în mod corect. Nu vreau să mă pronunţ înaintea preşedintelui referitor la acest lucru, dar cu siguranţă este ceva ce luăm în considerare,” a spus Pompeo. Întrebat dacă americanii ar trebui să folosească sau nu TikTok, acesta a spus că „Doar dacă vor ca informaţiile lor personale să fie predate Partidului Comunist Chinez.

TikTok neagă acuzaţiile care i se aduc

Ca răspuns la afirmaţiile lui Mike Pompeo, purtătorul de cuvânt al TikTok a spus celor de la BuzzFeed News că „TikTok este condusă de un CEO american, având sute de angajaţi şi lideri cheie în domeniul soguranţei, securităţii şi politici publice care provin din America. Nu avem nicio altă prioritate mai mare decât promovarea unei aplicaţii sigure şi o experienţă bună pentru utilizatorii noştri. Nu am oferit niciodată date despre utilizatori către Guvernul Chinez şi nici nu vom face asta dacă ni se va solicita vreodată.

Declaraţia lui Pompeo denotă ipocrizie maximă ţinând cont că Facebook, Google şi Apple sunt cei mai mari colectori de date despre utilizatori din lume. Acuzaţiile pe care le aduc TikTok pot fi foarte uşor îndreptate şi către cele trei companii americane menţionate anterior.

Dacă TikTok trimite date despre utilizatori către guvernul chinez, oare nu acelaşi lucru îl pot face şi Facebook, Google, Apple? Probabil acuzaţia către TikTok vine ca urmare a experienţei pe care o au cu companiile americane care le raportează lor totul. Sau doar americanii sunt corecţi şi protejează datele utilizatorilor, iar toţi ceilalţi sunt nişte oameni răi care profită de pe urma utilizatorilor?

Admin