
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, se
află în dizgrația atât a conducerii PNL, cât și a PSD, fiind așteptată în
perioada următoare o demisie a acestuia, în caz contrar fiind luată în calcul o
demitere.
FOTO Inquam Photos
Marcel Boloș, prin atitudinea din
ședințele de Coaliție și ieșirile din spațiul public, a ajuns să-și ostilizeze
ambele formațiuni ale guvernării. Potrivit informațiilor „Adevărul“ din
interiorul PNL, ministrului Finanțelor i-au fost reproșate intervențiile în
care a vorbit de problemele financiare ale României, de pericolul suspendării
fondurilor, dar și zdruncinarea din temelii a zonei bugetare, prin primele
măsuri care îi vizau pe angajații de la stat.
Un vicepreședinte al PNL a precizat pentru
„Adevărul“ că ministrul nu a vrut să respecte deloc punctajele de partid sau
cele guvernamentale. De asemenea, atât liberalii, cât și social-democrații au
fost deranjați de faptul că în…
Mai multe ştiri
10 kilometri din DJ 702G au fost reabilitați grație unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean și Consiliul Local Căteasca.
Marius Nicolaescu, vicepreşedinte CJ Argeş: Cei din PNL sunt fie incompetenţi, fie răuvoitori!
Noua lege a pensiilor a fost adoptată!