Expertul în
securitate și politici de apărare Hari Bucur Marcu l-a criticat dur pe
președintele României, Nicușor Dan, după momentul stânjenitor de la Timișoara,
unde șeful statului a încurcat protocolul în fața gărzii de onoare și a fost
readus pe poziție de către SPP.
Criticile lui Hari
Bucur Marcu la adresa preşedintelui şi staff-ului său vin după ce marţi, 30 septembrie, Nicușor Dan a participat
la „Timișoara Cities Summit”, unde a depus o coroană de flori la Monumentul
Crucificării, în fața Catedralei Mitropolitane. În timpul ceremoniei, șeful
statului a salutat garda de onoare, dar, cu câteva secunde înainte de intonarea
imnului, a ezitat și a făcut pași pentru a părăsi locul. Ofițerii SPP și
oficialii prezenți l-au întors imediat pe poziția protocolară, pentru ca
momentul solemn să continue.
„Nu o să public și eu, aici, filmulețul cu domnul
președinte Nicușor Dan, în fața gărzii de onoare locală, la…





Mai multe ştiri
„Un cutremur pe scena politică”. Reforma administrației poate schimba raportul de forțe dintre partide
Oleg Ungureanu, fost consul general la Lyon, a fost numit șef al Cancelariei premierului
„Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”, susține Sorin Grindeanu. I-a cerut premierului angajarea răspunderii pe două proiecte mari de reformă