2025 a fost un an atipitic pentru Educație. A venit cu planuri-cadru și programe noi, după 20 de ani, dar și cu măsuri care au polarizat societatea. În rândul profesorilor și sindicatelor din învățământ a existat un val de revoltă la adresa ministrului Daniel David care, înainte de Sărbătorile de iarnă, a demisionat.
Creșterea normei didactice cu două ore, orele remediale, dar și analfabetismul
funcțional au reprezentat mărul discordiei. Specialista în Educație Gabi Bartic crede că 2025 a fost anul care a deschis discuțiile despre cum vrem să arate școala copiilor noștri și, mai mult decât atât, un an al testării reflexelor din educație.
Protest în fața Guvernului FOTO Inquam Photos/ Octav Ganea
Planurile-cadru, testul rezistenței la schimbare
Pe 31 ianuarie, au fost lansate în consultare publică planurile-cadru pentru liceu. După 20 de ani fără modificări, noile planuri au fost prezentate ca o adaptare a programei…





Mai multe ştiri
Universitatea Româno-Americană lansează Facultatea de Arhitectură cu program integrat de licență și masterat în limba engleză, cu diplomă dublă româno-americană
Mobilizare uriașă în învățământ: 160.000 de profesori cer anularea austerității, dar se lovesc de o barieră constituțională. Ce riscă proiectul
Elevii de liceu vor studia din toamnă o nouă materie opțională care îmbină geografia și tehnologia informației