Fostul ministru al Muncii susține că proiectul de lege privind reducerea pensiilor speciale aflat în Parlament nu răspunde cerințelor din PNRR privind reforma sistemului. Turcan a precizat că proiectul aduce o modificare „superficială”, fiind un fel de tentativă de a păcăli Comisia Europeană.
Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii FOTO: Mediafax
„Încă nu pot să spun că există o reformă asumată de Ministerul Muncii, pentru că varianta transmisă Parlamentului nu răspunde cerinţelor din PNRR pentru a obţine finanţarea pe care o aşteaptă toată România. (…) Dacă într-un final nu se respectă cerinţele din PNRR, nu se respectă angajamentul României, riscăm să pierdem bani, per ansamblu. (…) Revenind la partea de reformă, nu există încă ceva asumat foarte clar şi asta pentru că prin obligaţia de a corecta de fapt o problemă pe care o resimt toţi românii – că eşti angajat, că eşti pensionar, că lucrezi la stat sau…





Mai multe ştiri
„Bolojenistul” Constantin Toma, vizitat la Primărie de fostul premier şi primarul Capitalei, aflați în „schimb de experiență”
Nicușor Dan și Luca Niculescu participă la o reuniune a CCR
Traian Băsescu, declarație tranșantă despre relația României cu SUA: „Am avut doar politica prostului, care a plătit sute de mii de dolari”