Guvernul a menţinut, în 2025, tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru serviciile medicale în medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate, la nivelul celor de la finalul anului trecut.
FOTO: Pixabay
„Pentru anul 2025, valorile garantate ale punctelor «per capita» şi pe serviciu medical (…) se menţin la nivelul valabil în trimestrul IV al anului 2024„, prevede hotărârea de guvern.
Concret, acest lucru înseamnă că, în asistenţa medicală primară, valoarea punctului per capita se menţine la 12 lei, iar valoarea punctului pe serviciu la 8 lei.
În asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice, valoarea decontată a punctului pe serviciu medical se menţine la 5 lei (nivel în vigoare din luna octombrie, când a fost majorat de la 4,5 lei).
Colegiul Medicilor din România (CMR) a criticat măsura în octombrie 2024, în contextul în care nu a fost negociat cu…

Mai multe ştiri
După 25 de ani, terapia hormonală în menopauză este reevaluată: ce spun noile date
Pânza de păianjen ar putea revoluționa medicina. Cum este folosită în tratarea rănilor și eliberarea medicamentelor
Colebil nu mai poate fi vândut în farmacii. Biofarm explică de ce a fost blocată comercializarea medicamentului