Cancerul este o
afecțiune agresivă, care face anual numeroase victime. Există însă și
supraviețuitori care demonstrează că, în lupta cu cancerul, determinarea și
speranța au o importanță capitală. Este și cazul lui Octav, care a învins
cancerul nu doar o dată, ci de patru ori.
Cancerul a apărut
prima dată în viața lui Octav în 2001, sub forma unui melanom, care a fost descoperit la un
control de rutină. A reușit să învingă boala după tratamentul chirurgical și
oncologic, apoi și-a reluat viața. Însă, în 2007, s-a confruntat cu un cancer renal, descoperit
tot întâmplător, după câteva investigații imagistice.
„Eu nu am avut
simptome. Eu nu am avut dureri, totul a fost descoperit pentru că făceam
controale de rutină. Dacă se fac la timp, reușești să descoperi problemele din
timp și astfel aplici niște măsuri”, declară Octav, care a înțeles importanța
consultațiilor și testelor de screening.
După o…


Mai multe ştiri
Vaccin experimental pentru cancerul pancreatic cu răspuns imun la 98,9% dintre pacienții evaluați
Control de amploare la Spitalul Socola, după criza ploșnițelor. Rogobete amenință managerul cu demiterea
Cancerul pulmonar, traseul complet de la primele simptome. Investigații fără plafon, diagnostic în 28 de zile și tratament decontat prin CNAS