mie. ian. 15th, 2025

Strigătul disperat al unui tată al cărui copil luptă în fiecare zi să trăiască: „Donarea de celule STEM îl poate salva pe Niko al nostru!”


Nikolas are 7 ani și locuiește cu familia în Cehia. Născut dintr-o mamă macedoneancă și un tată român, copilul a fost, până în aprilie anul acesta, un copil la fel ca toți ceilalți: vesel, fericit, sănătos. Soarta a avut însă alte planuri pentru el. S-a îmbolnăvit grav, iar pentru a supraviețui are nevoie urgent de un transplant de celule STEM.  

Nikolas a trăit în ultimele luni numai prin spitale. Sursa foto: Bogdan Stan

„Viața băiețelului nostru depinde de ajutorul și bunăvoința celor din jur. Niko suferă de o boală rară, iar pentru a supraviețui are nevoie de un transplant de celule STEM. Însă, deocamdată, nu există pentru el nici un donator compatibil 100%”. Este strigătul de disperare al părinților care ar face orice să-și salveze copilul. „Numai că puterea nu stă în mâinile noastre. Și nu ne rămâne decât să-l privim neputincioși cum moare câte puțin în fiecare zi”, a povestit pentru Adevărul Bogdan…

Citeşte mai mult

Admin