Federaţiile sindicatelor din învăţământ cer demisia ministrului Educaţiei Daniel David, pe care îl acuză că „a lovit în sistemul de învăţământ şi în salariaţii acestuia, unele dintre aceste declaraţii fiind chiar diversioniste”.
Daniel David Foto: Mediafax/Alexandru Dobre
Potrivit unui comunicat semnat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională „Alma Mater”, sindicatele îşi exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional.
„Dând dovadă de cinism şi iresponsabilitate, Guvernul Bolojan, provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învăţământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună. Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din…





Mai multe ştiri
Admitere ASE 2026 | adevarul.ro
Performanță pentru România la Olimpiada Europeană de Fizică 2026: două medalii de aur, două de argint și una de bronz
Bacalaureat diferenţiat din 2030, adaptat specializării şi alegerii elevilor. Ordinul ministrului a fost trimis la Monitorul Oficial