-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Inițiativa urmărește să permită cluburilor de drept public, cum sunt CSA Steaua și CS Dinamo, să aibă dreptul de a evolua în primul eșalon fotbalistic din România.
În prezent, aceste echipe activează în Liga 2, însă sunt private de posibilitatea de promovare, din cauza statutului lor juridic.
Valeriu Iftime, convins că propunerea modificării Legii Sportului nu este decât o ”portiță” de a finanța cluburile de drept public
Dacă proiectul va fi adoptat, cluburi precum cele menționate anterior nu vor mai fi obligate să se asocieze cu o entitate privată pentru a accede în SuperLigă. Va fi suficientă asocierea cu o altă instituție publică pentru a îndeplini condițiile de participare în prima divizie.
Reacțiile la proiectul de modificare a Legii Sportului nu au întârziat să apară, iar Valeriu Iftime și-a exprimat opinia într-o intervenție în…





Mai multe ştiri
Cum a numit presa din Argentina naționala lui Leo Messi, după ”remontada” de poveste cu Egipt de la Mondial
NU pentru Denis Drăguș
Foto | SUA – Belgia 1-4. Intervenția lui Trump n-a contat! Belgienii, instrucție cu americanii la Seattle