România se află pe lista țărilor invitate de Donald Trump la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii de la Washington. Evenimentul este programat pentru data de 19 februarie.
Nicușor Dan/FOTO: AFP
Surse din Administrația Prezidențială au confirmat pentru Digi24 sâmbătă, 7 februarie, că invitația a fost transmisă președintelui Nicușor Dan.
Și Ungaria a fost invitată. Premierul țării, Viktor Orban, a anunţat că va călători la Washington „în două săptămâni” pentru a participa la reuniune.
„Aseară (vineri seară – n.r.), am primit o invitaţie: în două săptămâni, ne vom întâlni din nou (cu preşedintele american) la Washington, deoarece Consiliul pentru Pace (…) îşi va ţine reuniunea inaugurală”, a declarat el la un miting de campanie la Szombathely, vestul Ungariei, înaintea alegerilor parlamentare din aprilie.
Anterior, președintele Nicușor Dan declarase că și-ar dori ca România să adere la…





Mai multe ştiri
Platforma Conservatoare din PNL și-a lansat manifestul. Critici privind direcția partidului: „Nu avem nevoie de o nouă identitate”
Dosarul privind noul statut al PNL, amânat la Tribunalul București: două judecătoare s-au retras
„A aflat înaintea lui Bolojan”. Cine știa că Adrian Veștea va fi nominalizat premier. Dezvăluirea lui Ciprian Ciucu: „Un șoc”