Un tratament administrat cu ajutorul unui spray nazal împotriva migrenelor, dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer, a înregistrat efecte pozitive împotriva acestor dureri şi a altor simptome, potrivit unui studiu publicat joi, informează AFP, citată de Agerpres.
Pfizer, pe cale să descopere un tratament eficient pentru migrene Foto Shutterstock
Zavegepant, cum este denumit medicamentul, „s-a dovedit eficient în tratarea punctuală a migrenei„, dezvoltând puţine efecte secundare, au precizat autorii studiului apărut în Lancet Neurology, una dintre cele mai importante reviste de neurologie din lume.
Tratamentul se administrează printr-un spray nazal şi nu pe cale orală și a fost testat şi comparat cu un placebo pe mai multe sute de pacienţi.
Testarea a dovedit că este mult mai eficient în reducerea durerii şi, într-o mai mică măsură, a simptomelor considerate cele mai grave în rândul pacienţilor examinaţi şi care…





Mai multe ştiri
Nodulul nu este singurul semn de alarmă. Ce schimbări ale sânilor trebuie să te trimită la medic
Ce este Dermapen și de ce a devenit unul dintre cele mai recomandate tratamente pentru regenerarea celulară
În România există un loc unde bebelușii pot fi operați înainte să se nască. Cum sunt gestionate cele mai dificile complicații apărute în sarcină