Reabilitarea termică şi eficientizarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara vor fi realizate printr-un primul Parteneriat Public Privat, a anunțat reputatul PSD Alexandru Rogobete, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.
Proiectul va fi implementat în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara FOTO Arhivă
„Astăzi am fost bucuros să mă întorc la Timișoara și să particip la ședința tehnică organizată de Prof. dr. Sandesc Dorel, managerul celui mai mare spital din vestul României. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara se va implementa primul proiect din România, în parteneriat public privat (PPP) pentru eficientizarea energetică”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, proiectul cuprinde pe lângă anveloparea termică a clădirii și instalarea de sisteme fotovoltaice și pompe de căldură.
„Aceste tehnologii distincte, dar…


Mai multe ştiri
Vaccin experimental pentru cancerul pancreatic cu răspuns imun la 98,9% dintre pacienții evaluați
Control de amploare la Spitalul Socola, după criza ploșnițelor. Rogobete amenință managerul cu demiterea
Cancerul pulmonar, traseul complet de la primele simptome. Investigații fără plafon, diagnostic în 28 de zile și tratament decontat prin CNAS