Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, efectuează, marţi, o vizită în România, context în care va participa alături de premierul Nicolae Ciucă la o şedinţă comună a Guvernelor Poloniei şi României, va lua parte la un forum economic bilateral şi se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis.
Premierul polonez efectuează o vizită în România FOTO: EPA- EFE
În debutul vizitei, potrivit programului anunţat Guvern, premierul polonez şi şeful Executivului de la Bucureşti vor participa la Forumul economic România – Polonia, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Înaltul oaspete polonez va fi primit, apoi, la Palatul Victoria de omologul său român, în cadrul ceremoniilor fiind programată şi o fotografie de familie a membrilor Guvernelor României şi Republicii Polone.
Va urma o întrevedere în plen a celor două delegaţii guvernamentale. La finalul reuniunii interguvernamentale, cei doi premieri vor…





Mai multe ştiri
Traian Băsescu, declarație tranșantă despre relația României cu SUA: „Am avut doar politica prostului, care a plătit sute de mii de dolari”
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan îl laudă pe Marian Neacșu: „Era partea profesionistă” a PSD la ședințele coaliției
Fiul lui Marcel Ciolacu, promovat asistent universitar la UMF „Carol Davila” pe disciplina coordonată de Alexandru Rafila