În grădinițe și școli, gesturile de recunoștință au devenit obligații financiare, reclamă numeroși părinți. Unii dintre ei au relatat că se simt presați a contribui la cadouri tot mai costisitoare, care rareori mai au o valoare simbolică.
Cadourile sunt considerate un semn de recunoștință la școală. Foto: Freepik.com
Mulți români și-au exprimat nemulțumirea, pe rețelele sociale, față de obiceiul strângerii de bani pentru cadouri destinate cadrelor didactice, practicat în unele grădinițe și școli, mai ales în apropierea sărbătorilor.
Deși regulamentele școlare interzic explicit astfel de gesturi, unii părinți spun că se simt presați să contribuie, temându-se că altfel copiii lor vor fi marginalizați.
Alții reclamă valoarea tot mai mare a acestor cadouri, care și-au pierdut caracterul simbolic: carduri de cumpărături, parfumuri scumpe sau alte obiecte de lux, propuse adesea în discuțiile de pe grupurile de…

Mai multe ştiri
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: peste 33.000 de candidați susțin probele scrise din 10 august. Calendarul complet
Titularizarea 2026: cele mai bune rezultate din ultimii trei ani, dar diferențele dintre județe rămân uriașe HARTA
A doua sesiune a Bacalaureatului 2026 începe luni. Peste 33.000 de candidați s-au înscris