S. nov. 7th, 2026

Pacienții de la Spitalul din Ștei se autoaccidentează, cad singuri sau se automutilează. Cum explică șefii clinicii dezastrul descoperit acolo

Pacienții de la Spitalul din Ștei se autoaccidentează, cad singuri sau se automutilează. Cum explică șefii clinicii dezastrul descoperit acolo

Conducerea spitalului de psihiatrie din localitatea Ștei, din județul Bihor pretinde că bolnavii de aici se încaieră între ei, se autoaccidentează, cad singuri sau automutilează, de aceea au fost găsiți plini de vânătăi la controlul făcut de inspectorii Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției ONU privind Drepturile persoanelor cu dizabilități. Cât privește saltele mucegăite și pline de urină, mizeria din spital, pereți degradați sau mâncarea alterată: „Controlul dânșilor a venit într-un moment în care noi făceam igienizarea”, spune directorul medical, Adrian Horga.

Spitalul de psihiatrie Ștei se află sub umbrela Ministerului Sănătății. Sursa foto: arhivă

Conform raportului întocmit în urma controlului, bolnavii erau agresați de angajații spitalului și chiar electrocutați cu un aparat de electroșocuri. Inspectorii au sesizat poliția, ANPC-ul, Direcția de Sănătate Publică, dar și Institutul de…

Citeşte mai mult

Admin