lun. ian. 13th, 2025

Noi investiţii pentru două comune din județul Argeș

județul Argeș

Primarii comunelor Recea și Hârsești, Iliuță Dorel Dragu și Ionel Moloiu, au semnat împreună cu ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea contracte în valoare de peste 30 de milioane lei pentru dezvoltarea comunităților lor. Este vorba despre două contracte pe Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Le-am fost alături, împreună cu ministrul Simona Bucura Oprescu, vicepreședintele Marius Nicolaescu și administratorul public al județului, Cristian Puiu.

Fiecare investiție care se realizează în județul Argeș este importantă pentru că aduce, în primul rând, bunăstare pentru cetățeni și, în al doilea rând, plus-valoare localității și județului. Atunci când există servicii publice de calitate, cresc și oportunitățile de a aduce investitori și cresc și șansele pentru un loc de muncă bun și aproape de casă pentru locuitori, ceea ce, pentru satul argeșean chiar este important.

Este evident că sub guvernarea premierului Marcel Ciolacu avem investiții fără precedent în județul Argeș, cel puțin pe zona de infrastructură. Și, dincolo de colaborarea pe care Consiliul Judeţean Argeş o are cu primarii, contează și coordonarea cu parlamentarii și, desigur, viziunea guvernamentală. Argeșul este pe unul din locurile fruntașe în țară la accesarea proiectelor pe Anghel Saligny! Avem 171 de obiective în valoare totală de peste 1.500.000.000 de lei

  • Prin Programul ”Anghel Saligny”, la Recea, vor ajunge 15 milioane de lei pentru modernizarea a 9 (nouă) kilometri de drumuri locale în satele Deagu și Recea.
  • La Hârsești, 15.5 milioane de lei sunt destinați extinderii rețelei publice de apă și apă uzată în satele Hârsești și Ciobani.

Ion Mînzînă,
Președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș

Admin