Partidele Coaliției dau asigurări că a fost stins conflictul mocnit UDMR-PNL pe tema ministerelor, însă situația nu e tranșată, în condițiile în care liberalii vor cel puțin o parte a portofoliului Mediului, susțin sursele „Adevărul”.
Liderii Coaliției încă negociază ministerele FOTO Inquam Photos
La prima vedere, disputa PNL-UDMR pe tema Ministerului
Mediului, Apelor și Pădurilor a părut una dintre deja tradiționalele tensiuni
între formațiunile Coaliției, însă insistența liberalilor privind preluarea
acestui minister i-a determinat pe cei din UDMR să pună pe masă problema
plecării de la guvernare, iar amenințarea e „una serioasă”, susțin surse din
Uniune pentru „Adevărul”. PSD a încercat să tempereze reprezentanții celor două
tabere. Surse din PSD susțin că Marcel Ciolacu vrea să țină UDMR aproape,
pentru a nu fi emoții cu majoritatea parlamentară, în condițiile în care
Coaliția a dat rateuri și în…




Mai multe ştiri
Luca Niculescu efectuează prima sa vizită în străinătate în calitate de premier. Se va întâlni cu Maia Sandu și Vasile Tofan
„Un cutremur pe scena politică”. Reforma administrației poate schimba raportul de forțe dintre partide
Oleg Ungureanu, fost consul general la Lyon, a fost numit șef al Cancelariei premierului